duminică, iunie 21, 2009

Angels and Demons

Aseara am vazut Angels and Demons, un film cu Tom Hanks. Dupa ce am asteptat cateva saptamani bune un dvdrip, ei bine aseara am downloadat unul si am putut vedea in sfarsit acest film. Filmul este foarte bun, cel putin efectele de final sunt chiar foarte reusite iar sfarsitul surprinde.
Desi are doua ore si 14 minute, filmul este unul al detalilor, asa ca spre deosebire de multe filme este foarte atent la acest capitol. Dau doar un exemplu, ma intrebam aproape de sfarsit, ca eu nu inteleg cum de Tom Hanks a fost "saltat" direct din State si adus la Vatican, de la o piscina cu hainele de pe el, iar apoi mai tarziu in film el avea haine de schimb, de unde???. Ei bine desi faptele se derulasera la vreo ora si ceva distanta, ora de pelicula, scenaristii sau regizorul s-au gandit la acest aspect, dandu-i lui Tom haine de preot. Acest detaliu chiar m-a impresionat avand in vedere ca nu ma asteptam, si chiar vroiam sa gasesc un nod in papura.
Filmul este o intrepretarea a cartii lui Dan Brown cu acelasi nume, iar regizorul este acelasi ca si la The Da Vinci Code, asa ca va puteti doar imagina seria de simboluri relogioase prezente in film. De fapt toata actiunea se desfasoara la Vatican, avand ca tematica lupta pentru alegerea unui nou Papa.
Deci e de vazut si recomand!

2 comentarii:

  1. Excelent film! L-am vazut sambata ori duminica, varianta R5.xvid. A fost "The da vinci code", "Angels and Demons" acum asteptam ecranizarea urmatoarei carti a lui Dan Brown: "The lost Symbol"

    RăspundețiȘtergere
  2. da e foarte tare filmul, chiar cred ca peste the da vinci code, ceea ce m-a surprins, merci ptr primul comment pe blog

    RăspundețiȘtergere